Conferința Națională a Comunității ,,Educație pentru Științe”

28-30 Aprilie 2022

Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava

Participanți: 200 profesori din ciclul preuniversitar

250 de profesori din învățământul preuniversitar au fost invitați să participe la cea de-a IV-a ediție a Conferinței Naționale a Comunității Educație pentru Știință  dedicată comunicării de bune practici în predarea și promovarea științelor și a carierelor în știință, în educația formală, precum și în cea non-formală, dar are în centru tema adaptării la crizele din ultimii doi ani. Organizată sub titlul „Scrutând viitorul: perspectivele educației STEM. Lecții din criză” și va fi un prilej de analiză și reflecție asupra modului în care educația pentru știință a evoluat  în ultima decadă.

Profesorii selectați au avut parte de întâlniri cu specialiști în domenii de educație și cercetare științifică, sesiuni practice de ateliere, dezbateri și prezentări de proiecte și bune practici educaționale, vizite în laboratoarele de cercetare şi expoziţii interactive.

30 de ateliere interactive și prezentări au fost oferite profesorilor de specialiști din România și Republica Moldova pe parcursul conferinței, în ceea ce s-a dovedit un prilej de analiză și reflecție asupra modului în care educația pentru știință a evoluat în ultimii ani, sub influența crizelor traversate de regiune și de întreaga lume, dar și prin prisma inovațiilor tehnologice și științifice.

Participanții au putut asista și la trei mese rotunde care au dezbătut subiecte de actualitate axate pe educația care poate contribui la schimbări în comunitate. Temele celor trei mese rotunde au fost:

● Green STEM

● Verigile lipsă dintre domeniile de specializare inteligentă ale României și educația STEM. Studiu de caz: bioeconomia

● Ce conferă valoare școlii și serviciilor de suport în învățare și în carieră și cum susținem creșterea comunității sale extinse?

Echipa de cercetatori a INCDFP a participat cu 3 ateliere interactive si Expozitia Mobila despre Cutremure.

Atelier I – Seismologia – resursă inovativă în educație

Formatori: Bogdan Zaharia , Dragos Tataru , Andreea Tolea, GeoEduLab (INCDFP), Iulia Armeanu

Atelierul a adus în atenția participanților activități ce își propun să introducă subiectul cutremurelor și cercetărilor seismologice mai aproape de elevii de gimnaziu și liceu. Experimentând vom afla mai multe despre plăcile tectonice, cauzele cutremurelor de Pământ, modul de înregistrare, propagarea undelor seismice, falii și efectele pe care seismele le pot avea la suprafața Pământului. Toate acestea printr-o combinație de materiale multimedia, aplicații și instrumente online. Utilizând date publicate în timp real pe internet, participanții vor fi implicați în activități ce presupun descoperirea, descărcarea, vizualizarea unor înregistrări seismice de pe Pământ dar și de pe alte planete.

A fost propus și un set de activități practice (experimente) ce pot fi utilizate pentru a prezenta sub o altă formă informațiile deja presărate în programa școlară despre Științele Pământului, în general și cutremure, în particular.

Atelier II – Noțiuni de bazǎ și demonstrații din ingineria seismicǎ

Formatori: Alexandru Țigănescu, Bogdan Grecu (GeoEduLab), Andreea Predoiu

Obiectivul acestui atelier este de a explica modul în care se comportă clădirile în cazul unui cutremur. Vom vorbi despre vibrații, amortizare cât și principii de proiectare seismică (de ce unele clădiri rezistă la cutremur și altele nu). Participanții vor proiecta și construi un model de clădire, care să reziste unor “cutremure” simulate pe o masă vibrantă.

Atelier III Misiunea InSight – Mars@School – Mişcarea de convecţie în manta

Formatori: Alina Coman, Raluca Dinescu

Atelierul a prezentat modalitati prin care putem aduce subiecte interesante din domeniul științelor Pământului și spațiului în sălile de clasă și să le transpunem în activități educaționale ce urmează pașii unor cercetări reale.

Activitățile interactive derulate pe parcursul atelierului au demonstrat cum concepte științifice abstracte pot fi traduse pe înțelesul elevilor și utilizate pentru a le stârni interesul și capta atenția.

Participantii au testat activități ce pot fi puse în practica cu elevii la clasă pentru a explica concepte științifice și înțelege metode de investigare a interiorului unei planete telurice.

Linkuri:

  • https://cnces.educatiepentrustiinta.ro/ro
  • https://fb.me/e/1GSGSjhax

Album foto ateliere INFP

Album foto MOBEE CNCES2022

to top